Pentru mine anul nou nu incepe la 1 ianuarie…incepe toamna, odata cu septembrie…cel putin eu asa simt. Atunci simt nevoia intotdeauna sa fac ceva ce nu am mai facut, sa-mi gasesc o noua chestie cu care sa-mi ocup timpul, cv inovator asa ca prea mult am stat vara asta degeaba…el dolce far niente e placut, nu zic nu, dar doar pana intr-un punct…si cum eu sunt genul de persoana care se plictiseste destul de repede… ) Toamna asta e chiar plina de planuri si idei.

Sper sa-mi iasa macar jumatate din ele

Mai jos gasiti cateva imagini surprinse in Paris zilele acestea

Enjoy!

no more than a whole day of sleeping… no more than getting really cosy in my bed… vreau sa zac o zi intreaga in pat si sa ma lafai si sa nu am nici un fel de regret ca irosesc timpul aiurea. oficial bacu asta mi-a mancat zilele si continua sa mi-le manance, mi-a distrus programul meu obisnuit, nu tu sport, nu tu iesit in oras prea mult, si cel mai grav nu tu SOMN !!!… vreau sa ma uit toata ziua la filme si sa atipesc facand chestia asta si dupa ce ma trezesc sa ma duc si sa imi pun cafea cu lapte in cana mea de 0.5 litri si sa o beau pe indelete ascultand muzica pe terasa la soareeee… vreau sa ma plimb cu masina la ora 5 dimineata si sa nu fie nici dracu pe strada si sa nu am o destinatie clara… sau vreau sa ma plimb pe jos leganandu-ma pe vreo straduta obscura dupa un chef monstru si a doua zi dimineata sa mi se povesteasca ce tampenii am debitat… pe scurt mi-as dori sa fac cam orice altceva in afara chestiilor pe care trebuie sa le fac si a se citi trebuie cu majuscule…

Concluzia: am pierdut timpu aiurea … again!…..si nu am facut mai nimic din ce imi propusesem

Am pus mai jos cateva desene care  le aveam si mi-au placut… hope you like them…enjoy!

Chiar daca e primavara si chiar daca e frumos si soare afara… desi am momente si zile in care redevin my old self si particip la mici glumite si shotii, in general sunt mult prea deprimat datorita faptului ca ma trezesc la 6.40 aproape in fiecare zi si sunt mult prea obosit ca sa reactionez in vreun fel.

Si cand stau si ma uit in jur, vad ca lumea e o jungla in care toti lupta pentru supravietuire si nu pentru a higher meaning chestie care ma dezamageste uneori, dar pe care daca duc lucrurile in extremis as putea sa o inteleg… people are growing up si fac ce au vazut in casa, adica se fofileaza si evita responsabilitati si realizez ca din asta le naste instinctul de supravietuire si asta este lucrul care transforma lumea in care traim intr-o jungla. Cand nu vad motivatie in jurul meu, competitie, pur si simplu nu am chef. and i hate myself for not beeing in the mood for anything. si in fiecare dimineata ma trezesc si imi spun ca de azi i’m gonna push my limits si o sa le fac pe toate si reusesc in foarte mica masura si seara adorm gandindu-ma ca nici azi nu am putut sa fac toate chestiile pe care le-am vrut si imi propun din nou si din nou. de ce? …pentru ca undeva in capsorul meu tare si patrat stiu ca nu e nevoie decat de vointa si de determinare… si iar adorm sperand ca one day ill be the best version of myself. si ziua asta poate sa fie azi sau maine sau poate chiar poimaine… dar trebuie sa fie!

Ei bine, vorbim despre un student la o facultate de prestigiu. Din lume. Nu ASE, nu Româno-Americană, nu Poli. Vorbim de faimă şi prestigiu prin excelenţă, prin rezultate, prin recunoaştere internaţională, prin curricula extraordinară, prin profesori excepţionali, modele de urmat în viaţă, şi prin calitatea studenţilor care frecventează cursurile. Frecventează! Adică 98% din cursuri ei participă ACTIV la ele. Şi e clar şi de ce. Cine nu ar face-o?

Deci cine ajunge acolo?! Cel tocilar? Cel cu bani mulţi? Nu dragii mei. Or fi şi ei pe listă, bravo lor, însă sunt minoritari. Ajunge acolo cel motivat. Cel care ştie ce vrea de la viaţă. Nu cel care se trezeşte de dimineaţă, cu un plan mărunt schiţat pentru ziua de azi, pentru săptămână şi poate pentru luna asta; şi care mai rău, la final de lună se uită înapoi şi din planul lui a dus la bun sfârşit 30% din ce şi-a propus. No way! ASE –> master ASE –> job pe viaţă! să vină bănuţul, lăsăm pasiunea deoparte. Cam ăsta e traseul lui în 90% din cazuri.

Vrei la Harvard? S-o crezi tu! Sau să i-o spui lu’ Mutu.

Da, îţi trebuie note bune pentru o facultate de prestigiu şi pentru o bursă. Poate nu e punctul tău forte. Însă nu e şi unicul criteriu de admitere. Contează poate chiar mai mult rezultatele la teste standardizate (SAT, GMAT, GRE, TOEFL, IELTS, etc). Te pregăteşti câteva luni intens şi le iei cu notă mare! Nu e aşa greu. În egală măsură contează activităţile extraşcolare. ONG-uri; proiecte în care ai fost implicat; schimburi internaţionale; training-uri; practică pe lângă teorie. Dovedeşte-le ca eşti ACTIV şi pasionat de ceea ce faci. Şi eseurile. Învaţă bine o limbă străină. Pune pe hârtie povestea vieţii tale. Fii creativ. Nu se caută un pui de geniu ca să fie admis. Pe TINE te caută. Nu tu cel trântor. Nu leguma de la suprafaţă. Te caută pe TINE, omul activ, omul pasionat, omul MOTIVAT, cel care ŞTIE ce vrea de la viaţă şi cel care LUPTĂ pentru ca visele sale să devină realitate. Crezi că nu te identifici? Mai gândeşte-te o dată.

Nu cumva eşti chiar TU? Nu cumva ştii că poţi ajunge acolo însă nu ştii CUM şi pe UNDE se intră? Dă-i un „zoom out” şi fă ordine în viaţa ta. Ia atitudine. Nimic nu e imposibil. Oamenii care ajung acolo sunt în primul rand oameni MOTIVATI şi care ştiu ce vor de la viaţă.

Aşadar răspunsul zace doar în tine. Uită-te la filmuleţ. Nu cumva recunoşti pe cineva acolo? Astept parerile voastre.

Şi când mă pun la birou cu vraful de cursuri în faţă mă loveşte o dureereee… da ştiţi cum? O nevralgie puternică cred; mi se împăienjenesc ochii; gândul zboară brusc departe departe de parca aş avea febră şi delirez. Va spun doctore, e grav şi nu mai suport. Până mai ieri credeam că e alergie. Mă înroşeam, transpiram tot, mai beam oafea şi mai rău tremuram. Şi uite aşa ochii deveneau mici ca la chinezi şi roşii.

Ce se întâmplă doctoreee? Ce mă fac!? Cum scap!? De ce anume sufăr!? Ce să fie? Stresiunie!? Ce mai é şi asta? Cum? Boala studenţilor? Păzească sfinţii! Şi remediul doctore? Şi remediul?

Prescripţie medicală: inspiraţi adânc, daţi play la filmuleţul de mai jos, imitaţi personajele timp de 3 minute în fiecare pauză de studiu şi apucaţi-vă din nou de lucru.

Atenţie! Acest medicament se poate elibera şi fără prescripţie medicală! A se evita folosirea în exces pentru că poate crea o gravă dependenţă! Pentru orice efect secundar lăsaţi un comment.

Multă baftă în “stresiunie”!

Acum, simt ca e momentul sa mi se intample si mie un astfel de eveniment generator de alte actiuni care sa ma ghideze spre ceva. Sau poate momentul este aici si nu il constientizez eu? Cum trebuie sa fie? Trebuie sa iti dai seama ca ti se intampla? Sau se intampla si apoi iti dai seama?

Revenind la povestea cu omul de succes, evident, urmatoarea mea intrebare a fost: “oare cum voi evolua eu?mie mi se va intampla dominoul sau nu? si daca nu, ce voi face?”  Cred cu tarie ca fiecare lucru pe care il faci la un moment dat are un scop si ca totul depinde de tine sa reusesti. Insa daca nu stii care e urmatorul pas, cum sa il faci? Si mai cred ca lucrurile nu vin de la sine, forta lor nu e asa mare. Trebuie sa te zbati, sa muncesti, sa perseverezi, sa cauti, sa intrebi, sa te informezi tot timpul, pentru ca nu stii niciodata cand vei gasi piesa de domino. Lucrurile capata forta odata cu goana asta personala dupa ceea ce pentru tine defineste succesul.

Ce e succesul pentru tine?

Cred ca ce ii arati publicului roman asta incepe sa placa, sa creada in, sa se comporte ca respectivul model. Observ oameni care sunt imbracati jenant, poate nu au cea mai buna situatie financiara, dar cred ca si daca nu ai bani poti sa existi modest, nu atat de opulent fara nici o noima. Aceasta opulenta ne face sa parem atat de inapoiati in loc sa evoluam.

Uneori sunt foarte dezamagit si de persoane cu varsta intre 40 si 60 de ani care sunt foarte atrase de aceasta mizerie a societatii, au impresia ca tot ce se arata la televizor sau in media se si mananca. Poate ca aceasta este rezultatul unei tari libere care nu mai este ingradita asa cum era inainte de ‘89, poate ca din cauza asta toti avem impresia ca ni se cuvine absolut orice. Cred ca uitam sa evoluam si ajungem doar sa consumam orice ni se da pentru a avea satisfactii foarte mici pe moment.

Nu am scris tot despre prostul gust care predomina la noi pentru ca ar fi enorm de scris, dar va las pe voi daca aveti ceva de adaugat..

Diferentele sunt mari, eu unul ajungand sa recunosc daca cineva este roman pe strada numai prin felu de a se comporta, caci desi probabil nu ne place sa recunoastem avem un fel caracteristic de a ne manifesta in lume. Ca si exemplu va pot oferi, drumul pe care l-am facut pana in Iasi in aceasta iarna de la Paris cu avionul.

Aventura incepe chiar din Franta, la aeroport. Va las pe voi sa ziceti daca am dreptate sau gresesc cand zic ca pe romanu il recunosti de la o posta departare.

In aeroport, iarna inainte de sarbatori, hop si eu ca tot romanu plecat la studii sau la munca in strainatate sa ia avionul sa vina acasa de Craciun si Anul Nou. Intru, rezolv formalitatile vamale, iar  in zona de asteptare  ma asez in apropiere de poarta  pentru zborul meu, unde bineinteles ca mai erau si alti romani dar si francezi care veneau sa-si petreaca vacanta in Romania (din ce in ce mai multi straini vin in Romania pentru a-si petrece vacantele, am sa va explic in alt post cum statu roman, sau mai degrgaba bisnitarii din politica si turism, fraieresc straiini si ne fac pe noi sa platim pt vacante sume de ordinu zecilor de milioane). Intr-unu din colturi remarc un grup de vreo 15 persoane, romani bineinteles, imbracati cu geci de blugi si cu palarii de pe vremea lui Ceausescu, cu petu de bere in mana vorbind in gura mare de se auzea in tot aeroportu razand si injurandu-se “la misto”. La imbarcare, ma uit in locu unde au stat acesti indivizi si ce vad in urma lor… peturi lasate  pe jos, unele rasturnate….cosul de gunoi fiind departe tare… 10 m departare, scuza fiind “de asta exista femeie de servici”.

Calatoria continua, in avion … teoretic nu ai voie cu telefonu deschis. Dar ce romanu  sa respecte  reguli? Nu domle’ bagam pe speeker telefonu, dam drumul la manele si scoatem cartile sa facem o septica ca doar romanu asa se simte bine. Abia dupa ce vine capitanu si ii someaza sa inchida, caci altfel la aterizare vor fi amendati, romanu inchide telefonu, a da… insotitoarele de bord nereusind inainte timp de 20 de min sa-i convinga sa-l inchida( va jur e autentica scena).

Ajung in Iasi, cu aceeasi speranta desarta cu care vin de fiecare data acasa ca poate sa schimbat ceva in  orasul asta in afara  de amplasarea tarabelor magazinelor si cluburilor, degeaba…

Ma demoralizeaza toatal atitudinea oamenilor pe strada. Ma uit si vad numai oameni care merg cu capu in pamant vorbind la telefon sau plini de griji (nu ca nu ar avea de ce sa fie asa), alltii dezveniti bogatiti peste noapte in masini de lux (mi-e mila de masinilie acelea pe strazile din Iasi) care nu respecta nici regulile de baza de circulatie, mentalitatea tipica ” date ba’ ca eu is mai tare ca am bani “ (aceea de a-si etala bogatia in public).

Compar cu ce vad aici… Cateva exemple:  ma urc in autobuz sa ma duc la liceeu, conductoru imi da buna ziua ( in Iasi i-am zis la unu buna ziua sa uitat la mine ca la masini straine), la brutarie la fel, vanzatoare ma cunoaste ma intreaba cum o mai duc, cum merge scoala etc, cea ce vreau sa scot in evidednta este faptul ca sunt mai calzi, mai deschisi. Si francezu are bani unii mai putini, altii mai mult, deajuns cat sa o duca toti bine, dar vad oameni care is bogati (parinti ai colegilor) cu acelasi harb de renault din 98 de 2 ani, la ei nu exista moda intalnita la noi de a arata ca ai bani in public, care dupa parerea mea scoate in evidenta o incultura profunda. Nu zic ca ei nu au marlanii si ipocritii lor, aia is peste tot in  lume :-j

Cred ca exemplele vorbesc de la sine , va las pe voi sa trageti conculuziile…. unii au sa zica ca exagerez, le sugerez sa petreaca  o vacanta de 10 zile in alta tara si sa vada si alt mod de a trai.